Donație oferită din inimă pentru Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc

Fiind internat cu pneumonie cauzată de infecție virucidă în secția de pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc secția Covid, am aflat din cea mai apropiată sursă posibilă ce înseamnă tratarea pacienților infectați.

 

 

Echipa Spitalului Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc dă dovadă de profesionalism și devotament în privința tratării pacienților, astfel și eu am avut parte de multă grijă și atenție. I-am urmărit și cum au avut grijă de cei foarte grav bolnavi, panicați, cei confuzi din lipsa de oxigen. Stăteau cu pacienții ore în șir, i-am văzut alinâdu-i pentru a-i liniști, lucru ce m-a marcat.

Doream să adaug ceva. Ce pot. Ca să-le ușurez munca asiduă pe care o fac 24 ore pe zi, șapte zile pe săptămână.

Și am ales ceva din domeniul meu de activitate.

Am văzut și efortul lor în a crea, cu ce resurse dispuneau, un mediu special, continuu dezinfectat și curățat pentru a oferi cele mai bune șanse de vindecare a pacienților..

Am ales să donăm un aparat de curățare și dezinfecții cu abur uscat și saturat, modelul Menikini Steam Max. Perfect, îl aveam în stoc. Am văzut că șterg cu mopul pe jos, cu produse adecvate. Ca peste tot.

Am adăugat accesoriul opțional Steam Mop pentru a facilita o curățare mai rapidă și mai eficientă, mai profesională, cu puterea de igienizare și dezinfecție a aburului uscat fără umezire excesivă. Am adăugat un accesoriu Sanifog pentru facilitarea dezinfecțiilor rapide cu nanoparticulele de apă și dezinfectantul virucid Oxivir pe care îl folosim și noi.

După ieșirea mea din spital le-am dăruit acest pachet cadou. Din inimă, cu drag, pentru tot ce fac și au făcut pentru pacienți, nu numai pentru mine!

Pora Robert

 

Donație pentru Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc

 

Donație pentru Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc

 

Donație pentru Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc

 

Donație pentru Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc

 

 

Puteți citi mai mult despre donația HD Cleaners pe pagina oficială de Facebook a Spitalului Județean din Harghita și pe siteurile stiripesurse.ro, informatiahr.ro, ziarharghita.ro.